ZIUA PORȚILOR DESCHISE
În data de 27 iulie, de la ora 10,00, la sediul Consiliului Județean Timiș, manifestările dedicate aniversării Zilei județului Timiș, debutează prin Ziua Porților Deschise, cu tema Timiș DigitALL. Anul acesta, dorim să realizăm o punte între trecut și viitor, pornind de la traseul parcurs de instituție și prezentând orizontul pe care ne propunem să îl atingem, acela de a integra tehnologiile digitale în activitatea administrativă, pentru o mai mare eficiență și transparență.
Evenimentul se adresează elevilor cu vârste între 8 și 12 ani și urmărește creșterea nivelului de informare al copiilor referitor la activitatea instituțiilor publice, într-un mod interactiv și dinamic.
Micii vizitatori vor participa la un tur ghidat al sediului, vor afla informații referitoare la istoricul instituției și al clădirii, vor învăța câte ceva despre atribuțiile pe care le are administrația timișeană și vor fi primiți de președintele și vicepreședinții Consiliului Județean, pentru discuții informale, având astfel posibilitatea de a pune întrebări și de a înțelege mai bine cum se desfășoară activitatea acestora.
Pentru că tinerii noștri musafiri reprezintă viitorul, iar administrația se află, la rândul său, în plin proces de transformare și digitalizare, cei mici vor beneficia, la finalul turului ghidat, de o surpriză oferită în parteneriat cu Școala de programare LOGISCOOL Timișoara. În Sala Multifuncțională a CJT va fi amenajat un spațiu dedicat unde copiii vor participa la ateliere de robotică și programare, pentru a ajunge cu un pas mai aproape de lumea de mâine, spre care ne îndreptăm împreună.
De asemenea, reprezentanții Organizației Salvați copiii – filiala Timiș vor oferi participanților informații referitoare la siguranța navigării pe Internet, ca parte a campaniei „Ora de net”.
Înscrierile se pot face online, pe adresa de mail portideschise@cjtimis.ro. Solicitarea de înscriere se transmite pentru grupul de 12 copii, de către însoțitor, iar programarea va fi făcută pe intervale orare. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.